Tuesday, August 7, 2012

Confesiunile unei dependente de handmade*




Nu e lucru usor sa fii dependent de handmade. La inceput, vrei sa incerci din curiozitate: ai vazut la altii si vrei sa stii si tu cum e. Dupa care repeti experienta, din nou si din nou. Doza creste, la fel si nevoia. Prietenii intra in panica, familia incearca sa te ajute: pana unde o sa mearga nebunia asta?
E o intrebare la care n-am deocamdata un raspuns. Judecand dupa faptul ca inca n-am facut supradoza si ca, in consecinta, inca n-a venit ambulanta dupa mine, eu zic ca nu e cazul sa va alarmati. Daca e contagioasa pasiunea pentru handmade? Da, in cel mai inalt grad! Dar sa incepem cu inceputul.
De unde mi-o fi venit mie ideea sa-mi prepar singura cosmeticele? E foarte simplu, prefer sa aleg eu ingredientele si sa stiu exact ce contine borcanelul de crema pe care il folosesc. Stiu de unde si ce cumpar. Stiu cat si ce pun. Stiu ca folosesc cele mai bune si mai pure ingrediente si ma amuz cand vad cat costa in farmacii ceva ce contine jumatate din ingredientele mele active.