Saturday, August 30, 2014

Prezentari cu lipici pentru cele mai tari mamici!

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar mai povesti, Euparinteghemotoc, o initiativa minunata a unor fete foarte dragi mie care organizeaza ateliere de parenting. Inca nu am copii (cand voi avea, cu siguranta o sa le vizitez mai des), dar chiar si asa, a fost o incantare sa fiu inconjurata de mamici si ghemotoci la sesiunile de rasfat de asta vara.
Mai concret, ne-am intalnit la Crayon Club, un loc tare prietenos si cu parintii si cu copiii, cu o gradina in care as fi stat vara intreaga. La sesiunile de rasfat, s-au prezentat mai multe mamici, cu ghemotocii lor, adica cu copii mici, mici de tot si dragalasi peste masura. Ghemotocii au dormit, au baut suc sau au dat iama in produsele Handmade Sister, in timp ce mamicile s-au putut rasfata cu minunatii pentru corp si fata.
La prima noastra intalnire, am incercat impreuna scrubul si crema de corp; in cadrul altei sesiuni, am avut grija de mainile noastre cu un scrub cu sare epsom, ajutat de o crema de maini si de uleiul pentru unghii si cuticule, pentru ca, la final, sa ii facem o surpriza placuta tenului nostru cu un mix imbatabil: scrub, masca si crema de fata.
Parintii si ghemotocii s-au declarat multumiti. In consecinta, nu pot decat sa-mi iau un angajament solemn. Promit sa mai fac!













Friday, August 29, 2014

Alaturi de Creative Business Management, despre managementul sanatatii si al frumusetii

Lucrurile bune incep deseori cu intalniri fericite, iar aceasta poveste nu face exceptie de la regula. Pe cei de la Creative Business Management i-am cunoscut prin Ioana Saulea, magician in ale PRului si fosta colega de munca a sotului meu. Cum s-a facut de ne-am intalnit? Simplu, echipa CBM pregatea organizarea unui atelier de cosmetice si era in cautarea unui trainer, asa se face ca am fost sora potrivita la locul potrivit. Atelierul s-a tinut asta vara, intr-un weekend calduros, dar numai bun de ingrijit fete deja expuse la soarele lui cuptor!
Acest atelier a fost unul special pentru mine din cel putin doua motive. O mai tineti minte pe Magdalena, sora mea, cea care a tinut proiectul Handmade Sister in viata cat timp am colindat eu pe alte meleaguri? Ei bine, Magda a aratat ca nu degeaba e cosmeticiana cu acte in regula si a fost si de data aceasta alaturi de mine, completand prezentarea mea cu o demonstratie practica si cu instructiuni precise despre cum sa ne facem singure masaj facial, la noi acasica. In plus, asa am ajuns sa o cunosc pe Iulia Stanescu de la kfetele.ro cu care, cateva saptamani mai tarziu, am stat de vorba si am preparat minuni
Atelierul a cuprins doua parti. In prima parte, ca sa ne intram in mana, am preparat o masca de fata. Apoi, a venit randul cremei de fata, pe care cursantele mele si-au personalizat-o in functie de tipul de ten. In sfarsit, dupa ce am aplicat masca deja preparata, a intrat in scena Magda, care a intrat perfect in rolul de trainer, dupa cum se poate vedea si din pozele de mai jos:



















Monday, August 18, 2014

Despre pasiune la Money Channel: povestea primului meu interviu

De primul  meu interviu mai de amploare se leaga povestea unor emotii cum n-am mai avut vreodata, dar si a unui sentiment pe care il cunosc de fiecare data cand mesteresc ceva, oricat de mic: mandria pentru ceea ce fac. Sper ca, dincolo de emotiile despre care va spuneam, e un sentiment pe care am reusit sa-l transmit, iar daca, prin ceea ce fac eu, am reusit sa inspir fie si un singur om sa-mi urmeze exemplul, sunt fericita. O lume ideala e una in care toate obiectele sunt si frumoase, nu doar utile, si sunt facute cu suflet. E o lume pe care promit ca nu voi inceta niciodata s-o construiesc.
 


Monday, August 11, 2014

Soare si mare fara efecte secundare: cum sa ne bucuram pe deplin de concediul de vara

Recunosc cu mana pe inima: am iubit dintotdeauna vara si soarele. Daca as putea, as opri timpul in loc cam pe la inceputul lunii iunie, pentru a ma putea bucura mereu de zgomotul valurilor, de mangaierea soarelui si de senzatia aceea ca nu ai nicio grija pe lume pe care o regasesc de fiecare data cand ma reintorc la iubita mea mare. 

In 2007, in drum spre Fethyie, Turcia

Insa ca orice lucru bun, si de soare trebuie sa ne bucuram cu moderatie. Astfel, soarele (s-a mai zis de nenumarate ori, dar niciodata nu o putem repeta indeajuns) este prietenul nostru, dar nu intre orele 12-16, cand e cel mai bine sa-l evitam. O expunere la soare neprotejata timp de 10-20 minute pe zi, este benefica si chiar recomandata. Soarele ne da energie, ne ridica moralul, ne ajuta sa fixam vitamina D, calciul si fosforul si are efecte importante asupra sistemului imunitar.

Care sunt recomandarile medicilor? Sa pregatim pielea prin expunerea treptata la soare, ceea ce ii permite organismului sa declanseze mecanismele naturale de autoprotectie, alternand expunerea la soare cu pauze in care se va sta la umbra. Sa hidratam pielea inainte de expunerea la soare, dar si sa pregatim organismul din interior, prin consumul abundent de lichide (atentie, necarbogazoase si nonalcoolice!) si de alimente bogate in antioxidanti si vitamine. In sfarsit, se intelege de la sine, pielea trebuie protejata de fiecare data cand ne expunem la soare mai mult de 20 de minute consecutive.

Pe plaja Sveti Stefan din Muntenegru, cuminte sub umbrela
 
Ce este faimosul factor de protectie solara (FPS)? Acesta reprezinta timpul in care apar arsurile pe piele, corelat cu valoarea expunerii. De exemplu, folosind un FPS de 20, va dura de 20 de ori mai mult pana la aparitia unei arsuri decat in lipsa protectiei solare, daca se ia in considerare o valoare uniforma a expunerii. Adica in functie de intensitatea solara (o ora petrecuta la soare la ora 09.00 = 15 minute petrecute la soare la ora 13.00), de tipul de piele (grosimea sau culoarea stratului cutanat), dar si de varsta (copiii si batranii au nevoie de o protectie mai ridicata), frecventa aplicarii produselor de protectie va fi diferita.

Cum ne protejeaza cremele cu protectie solara?
O compozitie cu FPS15 confera protectie de cca 94%.
O compozitie cu FPS20 confera protectie de cca 95%.
O compozitie cu FPS25 confera protectie de cca 96%.
O compozitie cu FPS30 confera protectie de cca 97%.
O compozitie cu FPS50 confera protectie de cca 98%.
Drept urmare, se poate constata ca in niciun caz un FPS de 50 nu este de trei ori mai bun decat unul de 15.



In 2012, pe plaja la Collioure, Franta

Cum ne preparam singure un ulei de plaja cu protectie 10-15?

Pentru 100 ml, avem nevoie de:

- ulei de canepa: 30 ml
- ulei de susan: 30 ml
- ulei de catina: 30 ml
- ulei de cocos: 10 ml

Mod de preparare: intr-un recipient, se amesteca pe rand uleiurile, pana la obtinerea unei culori omogene (portocalie, de la uleiul de catina). Apoi compozitia astfel obtinuta se va transfera intr-un recipient dedicat, de preferat cu picurator. Uleiurile se pot amesteca si direct in recipient. Atentie: toate aceste ingrediente se gasesc la magazinele tip plafar. Alegeti intotdeauna uleiuri presate la rece, nu rafinate.

Cristina Olaru pe plaja Santa Cristina din Spania :)

Pentru a mari factorul de protectie solara, se poate adauga oxid de zinc direct in compozitia de mai sus (20 g la aprox 80 g de baza uleioasa). Preparatul trebuie agitat inainte de folosire - pudra minerala se va depune la fundul recipientului.

Dupa soare, calmarea pielii este importanta, chiar daca nu prezinta arsuri. Puteti aplica pe piele gel de aloe vera, in care ati picurat cateva picaturi de ulei esential de lavanda si/sau menta. De asemenea, puteti aplica ulei de galbenele, unt de shea, unt de cacao, ulei de morcovi sau ulei de catina, simple sau in combinatii.

In 2012, la Biarritz

Atat de frumos e la mare, incat nu doar noi ne bucuram de ea an de an, ci si insectele. Impotriva lor, ne putem apara cu solutii repelente. Mai multe uleiuri vegetale si uleiuri esentiale ne pot ajuta pentru a alunga insectele din preajma: uleiul de Neem ca ulei vegetal, respectiv uleiurile esentiale de lemongrass (lamaita sau iarba de lamaie), eucalipt, lavanda, levantica, menta, tea tree, geranium si palmarosa.

Pentru o solutie repelenta de 100 ml fara uleiuri esentiale, avem nevoie de:
- baza uleioasa (ulei macadamia, ulei de masline etc.) - 93 ml
- ulei de Neem - 7 ml. Atentie: uleiul de neem este foarte bland si eficient, insa nu toata lumea tolereaza mirosul acestuia!

Paraggi, Italia, 2013

Pentru un ulei repelent pe baza de uleiuri esentiale, avem nevoie de:
- baza uleioasa: 95 %
- uleiuri esentiale, pana la 5 % (1ml = 30-35 picaturi)

Ce inseamna mai exact asta? Iata un exemplu:
- ulei de macadamia: 95 ml
- ulei esential de lemongrass: 30 picaturi
- ulei esential de lavanda: 60 picaturi
- ulei esential de eucalipt: 30 picaturi

Pentru copiii sub 3 ani, uleiurile esentiale se folosesc cu precautie sau deloc, de aceea se recomanda si introducerea uleiului de neem in compozitie. Uleiul esential de lemongrass se poate inlocui cu ulei esential de geraniu.

Pe o plaja retrasa, in apropiere de Budva, Muntenegru

Cum obtinem un spray repelent de insecte pe baza de apa? Simplu, avem nevoie de:
- apa minerala plata: 90 ml
- ulei de ricin sulfatat (folosit pentru dispersarea uleiurilor esentiale, care de obicei nu sunt solubile in apa): 5 ml
- ulei de neem: 5 ml
- ulei esential de lemongrass: 20 picaturi
- ulei esential de eucalipt: 15 picaturi
- ulei esential de lamaie: 15 picaturi
- ulei esential de arbore de ceai: 15 picaturi
- ulei esential de levantica: 15 picaturi

Se adauga ingredientele pe rand, in ordinea de mai sus, omogenizand bine.
Uleiul esential de arbore de cei si cel de lamaie au si rol de conservant. Preparatul va avea un termen de valabilitate de  aproximativ 3 luni. Preparatele exclusiv uleioase au termen de valabilitate de aproximativ 6 luni.

Daca totusi apar muscaturi de insecte, pentru a calma roseata si macarimile, puteti folosi o baza de ulei de galbenele, in care adaugati cateva picaturi de ulei esential de lavanda, menta sau eucalipt.

Saint Jean de Cap Ferrat, Franta, 2011

Acestea fiind spuse, va urez concedii cat mai lungi, drumuri cu surprize cat mai placute, ceruri senine si zile cu soare!